Săptămâna care s-a încheiat a dat startul sezonului festiv la Opera Națională București prin două reprezentații memorabile ale spectacolului de balet „Spărgătorul de nuci”. Montarea realizată de Renato Zanella redă inocența și forța autentică a uneia dintre cele mai frumoase povești de sărbători. Sala plină ochi, copii cu totul fascinați și adulți redeveniți copii – toți au pășit împreună în noaptea magică în care o păpușă de lemn devine prinț, iar fulgii de zăpadă dansează mai frumos ca în orice vis.
O lume a visului – transformarea basmului în muzică
Baletul Spărgătorul de nuci își extrage inspirația din povestea lui E.T.A. Hoffmann, însă Ceaikovski nu urmărește simpla ilustrare a textului, ci creează o lume sonoră care îl reinterpretează. În timp ce nuvela lui Hoffmann are accente mai întunecate, chiar ușor gotice, muzica baletului estompează aceste umbre, transformând aventura Clarei într-un vis luminos și plin de tandrețe. Totuși, anumite pasaje păstrează ecouri din atmosfera originală — tensiunea confruntării cu Regele Șoarecilor sau misterul nopții în care jucăriile prind viață. Astfel, muzica funcționează ca un fir intermediar între basmul cu note dramatice și universul feeric al baletului, oferind o reinterpretare sensibilă și echilibrată a poveștii.
Muzica lui Ceaikovski – transpunere într-o lume feerică
Muzica lui Ceaikovski din Spărgătorul de nuci a fermecat publicul prin rafinamentul melodiei și prin felul în care evocă magia sărbătorilor de iarnă. Cu un stil elegant și plin de imaginație, compozitorul creează o lume sonoră în care fiecare dans — de la „Dansul Zânei Pralinelor” până la „Valsul florilor” — spune o poveste și trezește emoții delicate, de la bucurie și uimire până la nostalgie. Sunetele ușoare ale celestei, îmbinate cu orchestra bogată, dau muzicii o strălucire aparte, transformând baletul într-o experiență feerică, iubită de generații întregi.
La sfârșitul actului I, publicul a fost martor al unui moment de mare emoție, când Sala Mare a Operei Naționale din București a fost umplută de farmecul glasurilor cristaline ale Corului de Copii al Operei. Interpretarea lor pură și delicată a acompaniat cu măiestrie dansurile și atmosfera feerică a baletului, amplificând emoția momentului și transformând finalul actului într-o experiență memorabilă, plină de magie și inocență.
Spectatorii au fost cuprinși de emoție, Mălina împărtășinându-ne că: „m-a emoționat foarte tare, abia am început să mă obișnuiesc cu starea pe care mi-a produs-o. Este o emoție continuă, am avut tot timpul lacrimi în ochi și mi s-a părut foarte impresionant”. Magia sărbătorilor a prins viață pe scenă nu doar prin muzică, ci și prin fiecare detaliu al decorului și al luminii, care au transformat sala într-un tărâm feeric. Emoția transmisă prin dans, combinată cu aranjamentele scenografice, a creat senzația că publicul pășește într-o poveste de iarnă similară cu cea din basmele copilăriei. Ana ne-a mărturisit că: „acest spectacol m-a reîntors cumva în spiritul ăla, în vremurile alea, în copilărie. Chiar de când am intrat în sala am avut acel sentiment călduros de Crăciun, cu familia. Toți spectatorii ne-am simțit ca o familie”.
Magia „Spărgătorului” văzută prin ochii celor de pe scenă
Emoția nu se oprește doar la public, ci îi cuprinde chiar și pe cei care o creează. În spatele fiecărui pas, al fiecărei piruete și al fiecărei mișcări se află o vibrație autentică, trăită de artiști în timp real, odată cu publicul. Pentru balerini, momentul intrării în scenă nu înseamnă doar rigoare și perfecțiune tehnică, ci și bucuria și dorința profundă de a dărui. Tocmai această emoție comună — între artist și spectator — transformă spectacolul într-o experiență remarcabilă. În urmă cu câteva luni am explorat emoțiile din spatele capodoperei realizate de Nachu Duato, intitulată „Duende”. Spectacolul face referire la acele trăiri când oamenii sunt impresionați de artă, de frumos. Carlotta de Mattei ne povestea la acel moment unul dintre cele mai emoționante momente din cariera sa, un moment ce a avut loc la Teatrul Massimo Bellini din Catania, în timpul spectacolului „Spărgătorul de nuci”. În timp ce dansa un pas de deux, Carlotta a zărit în public un grup de copii ce erau cu adevărat fascinați de frumusețea momentului, amintindu-i de copilăria ei și de momentele în care ea se afla în locul acelor copii. În acest scurt interviu am avut plăcerea de a realiza un follow-up.
Carlotta de Mattei: „Dancing in Catania taught me something very important, that ballet is a universal language.”
Carlotta de Mattei – balerină
Sabin Codreanu: In the audience were many families with kids that couldn’t take the eyes off the stage, being impressed by the beauty of the show. How is it for you to go on stage and dance in The Nutcracker having in mind that through your dance you continue to fascinate the public as you did in Catania?
Carlotta de Mattei: Watching the reactions of the families and children reminds me so strongly of my time dancing in Catania. I remember how magical that experience was, how the audience there was so warm and expressive, how their energy lifted us on stage. Dancing in Catania taught me something very important, that ballet is a universal language. No matter where you are, people feel the same wonder when the curtain rises.
So stepping onto the stage in The Nutcracker now, I carry that feeling with me. I think about the possibility of creating that same spark for someone in the audience, especially the children seeing the ballet for the first time. It makes every performance feel meaningful. It’s not just about technique or choreography, it’s about sharing something beautiful and giving the audience a moment of magic to hold on to. If even one child leaves the theatre feeling inspired the way I once did, then I feel I’ve done something worthwhile.
That thought gives me strength, joy, and a deep sense of purpose every time I dance, just like it did in Catania.
Emanuel Ippolito: „For me, technical precision is something that’s built before stepping on stage through countless hours in the studio.”
Emanuel Ippolito – balerin
Sabin Codreanu: The Nutcracker is one of the most awaited ballet shows as it slowly introduces the audience to the Holiday Season. How do you feel when you dance in The Nutcracker? Is there a moment you feel special about?
Emanuel Ippolito: When I dance in The Nutcracker, no matter which version it is, there’s always one moment that resonates with me. The Grand Pas de Deux between the Prince and the Sugar Plum Fairy. Tchaikovsky’s score is so moving that it feels like it carries you into another world. When the score begins moving toward its climax, there’s a sense of magic that fills the stage. It’s a moment I find profoundly beautiful and genuinely heartwarming every single time.
Sabin Codreanu: Tchaikovsky’s music amplifies the beautiful choreography of this ballet. How do you combine the technical precision and emotion when you are on stage? Did this ballet help you discover something new in yourself?
Emanuel Ippolito: For me, technical precision is something that’s built before stepping on stage through countless hours in the studio. Once I’m performing, I have to trust that technique so I can let go and allow the emotion and musicality to take over and to enjoy!
The Nutcracker has taught me many lessons throughout my life. It’s the first ballet I ever danced when I was ten years old, and since then I’ve performed many different roles in the performance. Each time, no matter my age or experience, the ballet has helped me discover something new. When I was ten I was nervous before having to do the children dance for example, but even then, to take the courage and trust in those first steps is what I have had to do to discover something new. Each time you step on that stage you have a chance to experience something completely different. Now to let go and share the Christmas spirit, I feel that’s my intention now when I dance the Nutcracker.
Alexandra Budescu – balerină
Sabin Codreanu: Știm că Spărgătorul de nuci marchează începutul sezonului de Crăciun și al reprezentațiilor de sărbători. Spectatorii mi-au relatat că spectacolul le-a provocat emoții foarte puternice. Cum este pentru tine, ca balerină, să dansezi în acest spectacol?
Alexandra Budescu: Este foarte frumos. Pe de-o parte, sezonul Spărgătorului de nuci este destul de solicitant — avem foarte multe reprezentații într-o perioadă foarte scurtă, muzica și pașii se repetă intens și, la un moment dat, oboseala se acumulează. Pe de altă parte, este o experiență minunată: atmosfera de Crăciun, contactul cu publicul și emoția pe care o simțim pe scenă sunt extraordinare. Este o bucurie să vezi cât de mult înseamnă acest spectacol pentru familii și pentru cei mici.
Sabin Codreanu: Din punct de vedere tehnic sau personal, ai vreun moment preferat în balet? Există un fragment care îți place în mod special?
Alexandra Budescu: Personal, îmi place mult Actul I — nu neapărat pentru dificultatea tehnică, ci pentru atmosfera magică și festivă pe care o creează. În schimb, coregrafia „Fulgilor de nea” este una dintre cele mai solicitante: este foarte lungă, tehnic dificilă și cere multă concentrare, dar muzica o face cu adevărat spectaculoasă. Îmi plac toate dansurile, însă preferatul meu este dansul arab — are un farmec aparte, foarte expresiv și estetic.
Sabin Codreanu: În seara aceasta a avut loc prima reprezentație din acestă stagiune a spectacolului „Spărgătorul de nuci”. Ce ai vrea să transmiți publicului care nu l-a vizipnat încă și intenționează să fie prezent la următoarele reprezentații?
Alexandra Budescu: Îi invit pe toți să vină cu familia — nu doar singuri. Este un spectacol ideal pentru copii și rareori găsești în repertoriul de balet piese atât de potrivite pentru cei mici. Spărgătorul de nuci este un moment cu adevărat magic — e o poveste care merită să fie vazută, mai ales în perioada Crăciunului. Vă veți bucura de muzică, costume și de atmosfera de sărbătoare.
