Premiera operei „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, prezentată pe scena Operei Naționale București în regia lui Igor Bergler, a oferit publicului un spectacol viu, interactiv și plin de energie, care a readus în prim-plan farmecul autentic al operei buffa. Noua montare a fost prezentată în premieră la 28 martie, într-o versiune scenică ce a impresionat prin ritm, culoare și modul în care a pus în valoare umorul, dinamica și farmecul acestei opere.
Regia semnată de Igor Bergler a construit un univers scenic spectaculos, în care elementele vizuale, simbolurile și momentele surprinzătoare au dat montării o identitate aparte. Spectacolul s-a remarcat prin caracterul său interactiv și prin felul în care a cultivat relația directă cu publicul.
Decorurile realizate de Igor Bergler și Raluca Elena Popa au fost unele deosebite. Spațiul scenic a căpătat astfel forță, expresivitate și o identitate proprie, susținând foarte bine atât efectele comice, cât și atmosfera plină de fantezie a întregii producții.
Jocul de lumini conceput de Daniel Klinger a pus în valoare dinamica scenelor și a accentuat schimbările de ton, iar coregrafia Biancăi Patrichi a adăugat fluiditate.
Impresia lăsată de spectacol s-a regăsit și în reacțiile publicului de la finalul reprezentației. Daria Bârzu, o spectatoare, mărturisind că: „mi se pare unul dintre cele mai bune spectacole ale Operei, cu o regie plină de culoare, plină de miscare și dans”.
Prin această premieră, „Bărbierul din Sevilla” a revenit pe scena Operei Naționale București într-o realizare care a mizat pe bucuria jocului, pe umor și pe forța imaginii scenice. A fost un spectacol care a știut să fie amplu, colorat și surprinzător, fără să piardă din vedere ritmul interior al operei și plăcerea întâlnirii directe cu publicul. Reacția spectatorilor a confirmat succesul unei montări care știe să impresioneze, în timp ce publicul a fost atras firesc într-un univers al jocului și al umorului.
Costumele și identitatea vizuală a personajelor
Costumele realizate de Raluca Elena Popa au avut un rol important în frumusețea și coerența vizuală a spectacolului, conturând cu subtilitate și expresivitate identitatea fiecărui personaj. Prin cromatica atent aleasă, rafinamentul detaliilor și finețea cu care a fost concepută fiecare apariție scenică, acestea au devenit un mijloc de expresie în sine, capabil să transmită stări, nuanțe și diferențe de caracter.
Interviu cu Raluca Elena Popa: „Ne-am dorit să facem un fel de punte între epoci, să combinăm trecutul cu prezentul, dar nu într-un mod radical.”
Raluca Elena Popa
Sabin Codreanu: Spectacolul a fost unul minunat, iar publicul l-a primit cu multă căldură. Cum a decurs, pentru voi, tot procesul, de la pregătiri și repetiții, până la momentul întâlnirii cu publicul?
Raluca Popa: Îți mulțumesc frumos pentru compliment. Noi am început procesul de creație în luna octombrie, iar primele discuții cu domnul regizor au fost legate de această piesă, „Bărbierul din Sevilla”, și mai ales legate de cromatică, pentru că și-a dorit să aducă pe scenă o feerie de culori, iar această feerie vine odată cu jumătatea spectrului cromatic; adică și-a dorit să aducă pe scenă, în fața spectatorilor doar ROGV — adică roșu, oranj, galben și verde — pentru că doar culorile calde pot să transmită atmosfera pe care dumnealui și-a dorit-o, și anume această veselie, dinamica, umorul, compuse și aduse în partitura muzicală a lui Rossini.
Legat de procesul de creație, pentru că ne-am dorit ca opera să îi ducă pe spectatori înapoi în timp, să călătorească în secolul al XVIII-lea, procesul de creație a presupus o amplă documentare din picturile epocii. Astfel, am reușit să desprindem croieli pentru costume, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Asta nu înseamnă că nu am avut voie să ne abatem de la istoria costumului, ci pur și simplu ne-am dorit să facem un fel de punte între epoci, să combinăm trecutul cu prezentul, dar nu într-un mod radical.
Procesul de creație legat de scenografie, de decor, a presupus un decor geometric, adică trei pereți care să formeze o cutie, în interiorul căreia să fie mai multe suprafețe de tapet. Astfel, tapetul îl introduce pe spectator în mai multe spații de joc diferite. Practic, sunt mai multe camere din casa Rosinei. Mobila pe care am ales-o a fost una supradimensionată, tocmai pentru a crea hazard, veselie, pentru a aduce zâmbete în fața spectatorului, pentru că, fiind atât de monumentală, te surprinde și totodată te impresionează prin formă.
Sabin Codreanu: Încă din primele momente ale spectacolului, decorul a transpus spectatorul în universul operei și a creat o stare de așteptare, de curiozitate, în care inevitabil te întrebai: «Oare ce vom vedea aici? Despre ce va fi seara aceasta?». Care au fost principalele surse de inspirație în conceperea decorului?
Raluca Popa: Eu am făcut decorul împreună cu domnul regizor, suntem împreună colaboratori în această jumătate scenografică. Dumnealui a venit cu ideea geometrică, iar execuția pe parte tehnică, măsurători și schițe au venit din partea mea, dar ideea îi aparține. Marea mea contribuție a fost pe partea costumelor. Acolo am avut libertate totală de a călători în timp, de a veni în contemporan, de a adăuga pasmanterii, detalii, cât de mult sclipici și paiete se poate, pentru a-i face și pe soliști să se simtă în rolul personajului pe care îl interpretează. Astfel, este foarte importantă și cromatica, culorile transmit o stare psihologică. Pentru Rosina cea mai bună culoare este rozul (transmite senzualitate, romantism), în timp ce verdele lui Bartolo arată posesivitate, suspiciune, iar negrul lui Basilio arată spiritul său intrigant. Totodată, roșul costumului lui Figaro reflectă ironia, spiritul critic și energia.
Sabin Codreanu: Costumele au avut un rol esențial în conturarea universului scenic. Ai menționat că una dintre sursele de inspirație au fost picturile, tocmai pentru a reda cât mai fidel atmosfera epocii. Care a fost cea mai mare provocare în realizarea acestor costume și cum a arătat, în culise, drumul de la inspirație la forma finală văzută de public?
Raluca Popa: Cred că provocarea cea mai mare a venit, de fapt, din partea atelierelor de creație. Eu am executat schițele de costum, am ales culorile, iar atelierele au trebuit să caute cele mai bune tipare care să redea costumul așa cum era el făcut. De exemplu, pantalonii de epocă pe care soliștii i-au purtat au avut șlițul pe lateral, pentru că așa se purta în acea perioadă. De asemenea, detalii precum jaboul și manșetele de dantelă au redat fidel atmosfera de atunci. Asta nu înseamnă că nu am apelat și la costume neobișnuite, cum ar fi cel al Amorașului care zboară, măgarul, sau Berta, care are un costum destul de contemporan, dar prin câteva accente, legate tot de pasmanterie, a creat o legătură clară cu celelalte personaje.
Schițe și imagini din culise
Interviu cu Daniela Cârstea: „Pur și simplu m-am bucurat de colegii mei și de tot ceea ce am realizat împreună aici.”
Daniela Cârstea
Sabin Codreanu: Știm că Bărbierul din Sevilla este o operă impresionantă nu doar prin numele său, ci mai ales prin ceea ce ați reușit să aduceți în această seară pe scenă. Cum a fost pentru dumneavoastră această experiență și cum au decurs repetițiile până la întâlnirea cu publicul?
Daniela Cârstea: Repetițiile au fost foarte frumoase. Ne-am bucurat de tot acest proces, am fost o echipă extraordinar de unită și, sincer, nici nu am simțit cum a trecut timpul. M-am bucurat de colegii mei, de tot ceea ce am construit împreună și de întreaga experiență trăită aici.
Sabin Codreanu: În comparație cu alte spectacole sau alte roluri pe care le-ați interpretat, ce a avut special această producție? Există ceva din experiențele anterioare pe care ai putut să o aduci și în acest spectacol?
Daniela Cârstea: Fiecare operă, fiecare spectacol la care lucrez aduce ceva nou. Fiecare experiență rămâne, într-un fel sau altul, în sufletul meu și contribuie la ceea ce devin ca artist. Cred că toate aceste întâlniri scenice se adună în timp și se transformă, firesc, în experiență.
