Descoperă lumea prin cultură

Debut de stagiune la Opera Națională București: trei seri de premieră cu Carmen

Opera Națională București a inaugurat stagiunea 2025–2026 printr-un eveniment așteptat: premiera operei Carmen de Georges Bizet, programată în trei reprezentații de premiere — 1, 2 și 3 octombrie 2025. Această montare marchează deschiderea oficială a stagiunii 2025–2026, în care Opera Națională București invită publicul să vizioneze o varietate largă de spectacole, atât de operă, cât și de balet. Evenimentul are o semnificație aparte, deoarece în 2025 se celebrează 150 de ani de la premiera mondială a operei Carmen, care a avut loc în martie 1875.

Regia artistică îi aparține Adei Hausvater, iar conducerea muzicală a fost asigurată de maestrul Ciprian Teodorașcu. Scenografia poartă semnătura lui Helmut Stürmer, iar costumele sunt realizate de Corina Grămoșteanu. Coregrafia a fost semnată de Flavia Giurgiu, iar producția beneficiază de participarea Orchestrei, Corului, Ansamblului de Balet și a Corului de Copii ale Operei Naționale București.

Cele trei zile de premiere au prezentat publicului opera Carmen cu mai multe distribuții.

Unul dintre punctele de atracție ale montării a fost tocmai tandemul muzică–mișcare: coregrafia Flaviei Giurgiu amplifică mesajul muzical și dramaturgic al lui Bizet. Prin dinamica dansului se accentuează libertatea și nonconformismul lui Carmen, puterea seducției ei, dar și tensiunea dintre pasiune și destinul inevitabil. Mișcările scenice dau corp ideii de independență absolută a eroinei, făcând din dans o extensie vizuală a personalității ei fascinante.

Cele trei seri de premieră au reconfirmat intenția Operei Naționale București de a începe fiecare stagiune cu un titlu de rezonanţă, oferind publicului o producție completă — cu scenografie, costume, orchestră, cor şi elemente coregrafice bine integrate — menită să readucă în prim-plan una dintre capodoperele repertoriului liric universal.

Cristina Tudorache: „Am simțit o emoție uriașă să fiu pe scenă într-o producție atât de puternică”

Cristina Tudorache – balerină

„Opera Carmen a fost o experiență cu totul aparte pentru mine. Nu doar prin intensitatea și frumusețea muzicii și a poveștii, ci și prin faptul că a fost primul meu spectacol ca balerină profesionistă la Opera Națională București. Am simțit o emoție uriașă să fiu pe scenă într-o producție atât de puternică, care cere pasiune și sinceritate în fiecare mișcare. Faptul că această premieră a deschis și stagiunea 2025–2026 a făcut momentul și mai special, dându-mi sentimentul că iau parte la un nou început, atât pentru mine, cât și pentru public.”

Author

Tag-uri

Citatul săptămânii

Urmărește-ne pe rețelele sociale

Categorii

Translate »