Tolba de știri

Stiri de calitate, zilnic

Stars Gala 2025 – Magia Baletului pe Scena Teatrului Național din București

La date de 14 aprilie 2025, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București va găzdui unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale primăverii – Stars Gala. În premieră pentru publicul din România, Maria Khoreva, una dintre cele mai mari balerine ale momentului și Prim Solistă a Teatrului Mariinsky, va dansa alături de Philipp Stepin, cel mai nou Solist Principal al aceleiași instituții de prestigiu, într-o suită din baletul clasic „Don Quijote”.

Maria Khoreva, idolul multor balerine din întreaga lume, va aduce magia baletului clasic pe scena din București. La doar 23 de ani, Maria este deja o vedetă internațională, obținând Premiul cel Mare (Grand Prix) la Concursul Internațional de Balet al Academiei de Dans din Beijing și Premiul European Carmen Mateu pentru Tineri Artiști.

O Gală a Tinerelor Talente

Stars Gala este un spectacol de excepție, un eveniment cultural de amploare dedicat baletului. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Ambasadorii Revolve Dance 2025: Rebecca Rudolf (solistă la Bayerisches Junior Ballet, Munchen), Horia Bucur (solist la Opera Națională București), Alecsia Lăzărescu și Martha Savin (elevă la Royal Ballet School, Londra), Rebecca Zamfir (elevă la European School of Ballet, Amsterdam), Ariana Sitaru (elevă la Stuttgart Ballet) și mulți alții. Aceștia vor aduce în fața publicului momente de dans inedite, pline de emoție și sensibilitate, care, cu siguranță, vor impresiona publicul.

Un moment deosebit al serii va fi oferit de balerinii care vor reprezenta România la finala mondială Youth America Grand Prix, ce va avea loc la Tampa. Finaliștii, distinși în cadrul semifinalelor europene, vor prezenta pe scena Stars Gala coregrafiile cu care vor concura la această prestigioasă competiție internațională

Pentru toți cei care apreciază excelența artistică și doresc să fie parte dintr-un moment cultural de înaltă ținută, Stars Gala 2025 reprezintă o oportunitate deosebită.

🎟️Bilete pe: https://www.bilet.ro/eveniment/stars-gala-gala-extraordinara-de-paste-15687-50194

Author

Tag-uri

Citatul săptămânii

Urmărește-ne pe rețelele sociale

Categorii

Translate »