Sabrina Stoica

Măi, sincer, partea asta de matematică nu mi-a plăcut niciodată. Literalmente! Adică, ea funcționează, e foarte frumos totul, doar că pe mine nu m-a atras niciodată. Și în liceu aveam note mari, lucram, dar nu pot să zic că îmi aducea o plăcere. Eram pe partea asta umană, de limbi străine, limba română… niciodată pe matematică, fizică, nimic.

Și în facultate m-au atras foarte tare materiile de uman. Adică mă atrăgea mai tare istoria arhitecturii sau limbajul arhitectural; mă atrăgeau atelierele unde trebuia să creăm, decât materiile de fizică sau de structuri. Acolo pur și simplu mergeam ca să-mi iau notele, învățam, dar atât. De asta cred că se îmbină foarte bine la mine, pentru că în ambele îmi folosesc creativitatea la maximum. Nu simt neapărat că pe partea arhitecturală intră prea mult latura asta logică, matematică, rigidă. Și atunci se blend-uiesc destul de bine.

Sincer, mă bucur că am făcut facultatea asta. Ziceam la un moment dat: „Băi, poate ar fi trebuit să fac muzică, Conservatorul, poate să fac altceva”, dar acum mă bucur foarte tare pentru că mi se pare că mă ajută pe multe planuri. Adică, dacă am un moment în care, nu știu, poate am nevoie să îmi fac un artwork sau un videoclip, mă ajută foarte mult. În facultate am lucrat pe partea asta creativă extrem de mult. La arhitectură, 90% din timp aveam ateliere de creație unde, practic, refăceai un proiect de zeci de ori, și chestia asta mă ajută și pe plan muzical, pentru că e un proces care nu se termină niciodată. Am și câte cinci variante la o piesă! Cred că disciplina asta din facultate m-a ajutat foarte tare ca să o pot implementa și în muzică.

Oh, asta e o întrebare grea. Aș zice că tot, doar că s-au mai adăugat și alte lucruri. Încerc să-mi păstrez nebunia, încerc să-mi păstrez copilărismele pe care le aveam și atunci le am și acum. A intervenit partea asta mult mai rațională, care se gândește uneori prea mult și ia lucrurile pe șapte mii de părți și le întoarce… dar plăcerea pentru muzică nu s-a dus. Bucuria de a cânta nu s-a dus. Bucuria de a cânta cu oameni – cred că așa am și început, nu prea am cântat foarte mult singură. Tot eram în grupuri de oameni, mai cântam cu un chitarist, mai cântam într-o trupă. Bucuria asta a rămas cu mine și acum. E cea mai pură formă, mi se pare mie, în care pot să transform muzica – atunci când sunt pe scenă cu oamenii. Și sincer, nu cred că o să se ducă vreodată.

Primul sfat ar fi că orice industrie creativă e tot un job. Suntem învățați de mici că doar dacă faci o facultate importantă – că ești arhitect, medic, inginer, economist – doar astea sunt meserii care îți aduc un venit și te ajută să ai un loc în societate. Nu mi se pare că e așa. Industriile creative au și ele locul lor cu siguranță; sunt o grămadă de oameni care pot trăi doar din asta, fie că ești actor, fie că ești muzician.

Mi se pare o problemă că la noi nu sunt văzute așa. Sunt mult mai puțini oameni la noi în țară care au intrat într-un domeniu creativ de mici copii. Și asta te afectează foarte tare mai târziu în viață, pentru că dacă faci 7.000 de lucruri, o să ajungi să fii destul de bulversat, versus un copil care poate s-a apucat de la 8-9 ani, a făcut doar lucrul respectiv (în cazul meu cu muzica) și ajungi la 25 de ani să ai 15 ani de experiență. E mult mai util și sunt mult mai mari șansele să funcționeze. Sfatul meu general ar fi ca oamenii să creadă în ei, indiferent că vrei să fii scriitor, muzician sau matematician, mi se pare super important să creezi visul tău pentru că fiecare suntem făcuți să facem ceva, și în domeniul ăla să excelăm. Altfel se pierde potențialul fiecăruia.

A, da, cu siguranță! Recomand tuturor oamenilor să meargă să se distreze, să se ducă la cât mai multe evenimente, la petreceri. E foarte important să înveți, dar dacă nu ai și partea asta socială dezvoltată, mi se pare că o să fii nefericit, literalmente. Să interacționezi cu oamenii te ajută pe foarte multe planuri: în primul rând e un schimb de experiențe, iar în al doilea rând e un schimb de energii. Dacă stau o seară cu niște oameni care mă extrag, sau mă duc la un eveniment/concert, mă încarc cu o energie pe care nu am de unde s-o iau din altă parte.

Pe Jean, da, într-adevăr l-am văzut prima oară la facultatea de arhitectură, la balul bobocilor. Chiar am vorbit recent cu chitaristul lui Jean de atunci și i-am zis: „Uite, nu pot să cred că au trecut deja 7 ani (sau aproape 8) de când a fost evenimentul ăsta”. Jean are o energie aparte, mai ales în cântările live se dezlănțuie toată creativitatea lui. Mi-am dorit foarte tare feat-ul ăsta cu el, și s-a și întâmplat acum trei ani. Chiar mi-aș dori sincer să cântăm o dată piesa asta live împreună, pentru că nici el, din câte știu, nu o are în setul lui, și nici eu. Mi-ar plăcea foarte tare!

A fost greu. O să zic sincer că a fost greu, pentru că e singura piesă din tot ce am lansat până acum care nu a fost scrisă de mine, sau cel puțin să fi participat la ea. Piesa era deja gata în momentul în care s-a ivit această colaborare, dar m-am bucurat foarte mult pentru că Jean a scris-o împreună cu Ester (n.r. făcând referire la Ester Peony). Cred că a primat pentru mine mai mult bucuria de a cânta cu Jean decât de a fi scris eu piesa respectivă și în continuare primează chestia asta, chiar dacă uneori e acolo orgoliul de artist care zice că ne putem vedea și noi în studio și să scriem noi doi o piesă, dar poate cine știe, poate ne vedem în studio și mai scriem încă una.

A pornit din greșeală. Eram într-o perioadă în care am zis că trebuie să fac neapărat ceva ca lucrurile să meargă în online, pentru că părea că stagnează totul. Inițial, am postat câteva videouri care nu traduceau absolut deloc piesele, le reinterpretam sau le cântam într-o variantă feminină. După vreo 3-4 videouri, m-am gândit să traduc literalmente piesele, să văd cum ar reacționa oamenii. N-am avut nicio așteptare pentru că până în momentul acela nu aveam o vizibilitate foarte ridicată în online.

Shift-ul ăsta mi s-a părut absolut interesant, pentru că ulterior, când nu am mai postat, fiindcă am luat la un moment dat o pauză, mi-au scris oameni să mă întrebe când mai postez. Chiar o fată mi-a scris că s-ar bucura să mai postez pentru că îi arăta mamei ei seria (mama ei neștiind engleză), și așa înțelegea piesele pe care le auzea de ani de zile. Mi s-a părut foarte tare! Chiar nu mă așteptam să aibă un așa impact asupra oamenilor. A fost o serie care m-a adus aproape de oameni și m-a conectat cu ei la un alt nivel pentru că practic eu am rescris piesele respective și era super greu să traduci cuvânt cu cuvânt ce zice artistul. În unele situații pur și simplu am fost un songwriter care a rescris alte versuri. A fost un challenge pentru mine și mă bucur că a ajuns la oameni.

A fost cred că cea mai sinceră piesă pe care o scrisesem până la momentul respectiv. În continuare e una dintre piesele îndrăgite. Atunci când avem un concert le place mult și băieților din trupă, dar și mie îmi place foarte mult. E piesa la care mă întorc uneori când simt că îmi pierd creativitatea, pentru că îmi dau seama că dacă acum 4 sau 5 ani am putut scrie piesa respectivă, cu siguranță acum voi putea scrie alte piese noi, plus că urmează să lansez din nou muzică și într-un cu totul alt stil decât a fost până acum.

Povestea a fost foarte interesantă pentru că eu pe atunci eram semnată la un label (Roton Music), și căutam un remake. Eu tot încercam o grămadă de variante cu echipa și parcă niciuna nu simțeam că aduce un plus. La un moment dat, am primit un demo. Mi s-a zis: „Uite, avem piesa asta… cei de la Proconsul ar căuta o voce feminină. Vrei să încerci?”. Am zis sure, de ce nu? Am tras piesa și la câteva zile m-a sunat managerul trupei: „Hai la studio să facem piesa, că nouă ne-a plăcut foarte tare!”. Mie nu-mi venea să cred. Nu mi-am imaginat că vocea mea o să fie pe piesa asta! E piesa din care, sincer îți spun, așa cu cuvintele mele. n-am înțeles nimic, în sensul în care reacțiile oamenilor care au venit ulterior, cel puțin din online, au fost extraordinare. Oamenii au început să facă TikTok-uri cu ea, au început s-o pună în mașină, să o asculte pe Spotify. N-aveam nici cea mai mică idee că ceva de genul acesta o să se întâmple, mi se părea doar o experiență frumoasă. Nu aveam nici cea mai mică idee că ceva de genul ăsta o să se întâmple, mi se părea doar o experiență frumoasă, îmi doream să fac asta, pentru că era o trupă din copilărie, o muzică cu care am mai copilărit. Dar n-aveam absolut nicio așteptare literalmente, iar acum de curând, oamenii au început să-mi trimită videouri că piesa încă se dă la radio. Și când mai primesc câte un video cu piesa, zic „eu nu pot să cred că piesa asta care s-a renăscut acum de la un demo pe care l-am tras eu în studio, a redevenit atât de îndrăgită de oameni”. Deci, aia a fost o colaborare extraordinară și la fel, colaborarea cu Florian, aia cred că e și ea emblematică, pentru că e o piesă pe care toată lumea o știe. Și când o mai arăt cuiva, zice „a, ok, da, da, da, știu piesa asta, a fost la radio”.

Toate au fost colaborări frumoase și mă bucur că s-au întâmplat, sunt oameni și artiști cu care am rezonat extraordinar de tare, iar ulterior am și cântat în deschidere la trupa Proconsul la Arenele Romane, la Circul Metropolitan anul trecut în februarie, și s-au legat multe relații foarte frumoase în urma colaborărilor.

Real, aia a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea pe scenă. Au fost cele mai frumoase trei zile: am cântat la Milano, în Londra și în Frankfurt. Știu că în prima seară când nu prea înțelegeam exact ce se întâmplă – eu mai am experiență de scenă că am mai tot cântat, și în liceu, și după – dar când am văzut în prima seară, când am tras așa cortina, că urma să intru, și am văzut câtă lume era, am zis „Doamne, nu se poate așa ceva, unde am ajuns?”. În prima seară am fost foarte emoționată. În a doua seară, la Londra, îmi doream să mai fie încă 10 seri dacă se putea! A fost o experiență absolut superbă și s-a simțit foarte tare că oamenii din diasporă veniseră special pentru artiști și pentru dragostea de acasă. Cel puțin în Londra când am ajuns la locație și am vazut că erau oameni care stăteau la coadă în ploaie la intrare cu câteva ore să intre, am zis „nu se poate așa ceva”. Deci, mi se părea parcă dintr-o altă lume, azi eram în Londra, mâine zburam, eram în Frankfurt, era literalmente viața pe care îmi doresc s-o trăiesc cât mai repede posibil.

Un film care cu siguranță a rămas cu mine este Interstellar. Este filmul pe care l-aș revedea și de 100 de ori, iar eu nu mă uit la filme decât o singură dată. Iar ca piesă… aici e foarte complicat, foarte, foarte complicat… Nu cred că e o piesă care să mă descrie, nu cred că e o piesă care să fie preferata mea în momentul ăsta. Aș zice că se schimbă tot timpul, e așa o rotație. De curând am fost la concert la Selah Sue și am o piesă de-a ei acum am în minte, se numește Moving… dar în rest, nu mă atașez atât de tare de câte o piesă sau de câte un film. Îmi place să iau ce pot din fiecare creație și apoi s-o port cu mine.

Da, am făcut de curând acest channel pe Instagram, pe care am decis să-l numesc Secretele Sabrinei. De câțiva ani mă tot gândeam ce nume aș putea să-i dau și apoi mi-am adus aminte că era o revistă pe care o aveam în copilărie, noi, fetele…

Și m-am gândit că e cea mai bună idee pentru un channel, pentru că îmi doresc foarte mult să țin oamenii de acolo aproape de mine, să afle primii lucrurile, înaintea oricărui alt om care mă urmărește pe Instagram.

Îmi doresc să fie un jurnal de gânduri. Poate nu chiar atât de personal cum e jurnalul meu personal, pe care îl scriu în fiecare dimineață acasă, dar un jurnal care să mă aducă mai aproape de oameni.

Pentru că această conexiune între oameni, între artist și public, între artiști, între public cu… e irelevant între cine, mi se pare extraordinară. Așa cum ziceam și mai devreme, am fost de curând într-un camp de muzică, iar lucrul cu care am plecat toți de acolo, și pe care l-am recunoscut ca fiind cel mai valoros, a fost interacțiunea cu oamenii și relațiile pe care le-am creat.

Îmi doresc foarte mult să fiu cât mai aproape posibil de oamenii care mă urmăresc. Nu-mi place să le zic „fani”, mi se pare un cuvânt prea mare și prea departe. Oamenii care mă urmăresc și rezonează cu mine — chiar, chiar îmi doresc să-i cunosc pe fiecare în parte.

Îmi doresc ca ei să mă cunoască, îmi doresc să creăm o conexiune mai mult decât printr-un simplu video postat, un story sau un concert. Vreau să existe efectiv o conexiune între mine și ei.

Libertate. Libertate cred că e cuvântul pe care l-am căutat și eu foarte mult timp.

În primii ani am mers foarte mult pe emoție, pentru că, cu siguranță, era în mine și asta trebuia să iasă la suprafață. Dar, în punctul ăsta, e libertate, ca să nu mă duc mai departe și să zic chiar nebunie.

E libertatea de a fi tu, de a zice ce gândești, de a nu-ți fi frică să te exprimi, de a fi tu exact așa cum ești. Pentru că fiecare avem în noi un sine care trebuie să iasă la suprafață, iar cu cât îl ascunzi mai mult, cu atât o să-ți fie mai greu ca apoi să-l găsești.

Așa că. următoarea etapă din cariera și din viața mea o să fie foarte mult bazată pe subiectul ăsta și pe ideea de a fi liber, de a fi creativ, de a fi spontan, nebun, de a iubi, de a nu-ți păsa, de a pleca la mare într-o zi de miercuri și de a nu-ți păsa.