Descoperă lumea prin cultură

„Neguțătorul din Veneția”, spectacol în aer liber la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoșoaia

În serile de 1 și 2 august 2025, Palatele Brâncoveneşti vor deveni din nou gazdele evenimentului cultural de excepție, spectacolul „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare, în regia Ancăi Sigartău. Montarea face parte din proiectul Shakespeare Imaginarium și aduce în fața publicului o viziune fidelă textului original, într-un cadru elisabetan autentic, cu costume de epocă și o atmosferă de poveste. Spectacolele vor începe la ora 20:00, intrarea fiind liberă.

„Neguțătorul din Veneția” este una dintre cele mai profunde și provocatoare piese din opera lui Shakespeare. Este o poveste despre prietenie, dragoste, dreptate și identitate, despre riscuri asumate și despre prețul adevărului într-o lume guvernată de interese și prejudecăți.

Din distribuție fac parte treisprezece actori: Anca Sigartău, Nicodim Ungureanu, Răzvan Popa, Bianca Tabacu, Cristi Neacșu, Antonia Crişan, Sonia Negulescu, Viorel Ionescu, Tudor Morgovan, Dan Apăvăloaie, Kadi Bulgakov şi Mihai Dăscălescu. Costumele, realizate de Dorina Plămădeală, contribuie la autenticitatea vizuală a spectacolului, completând atmosfera epocii și aducând un plus de eleganță fiecărui personaj.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia și Primăria Municipiului București. Este o ocazie rară de a trăi magia teatrului clasic într-un spațiu de poveste, care îmbină rafinamentul istoriei cu emoția artei scenice.

În serile de 1 și 2 august, teatrul elisabetan revine la viață sub cerul liber, iar „Neguțătorul din Veneția” promite o experiență memorabilă pentru toți cei care aleg să-i fie martori.

Anca Sigartău – regizoare şi actriță



Sabin  Codreanu: De-a lungul carierei dumneavoastră, ați demonstrat un simț profund pentru echilibrul dintre emoție și mesaj, între poezie scenică și ritm teatral. În ce mod v-a provocat Neguțătorul din Veneția diferit față de alte spectacole pe care le-ați semnat regizoral?

Anca Sigartău: Nu știu dacă m-a provocat mai mult sau mai puțin. Este un spectacol pe care îl iubesc foarte tare. Cred că din punctul meu de vedere este cel mai legat.

Orice spectacol, orice text de Shakespeare este o provocare, întotdeauna, pentru că are nu știu câte pături la care să te gândești, fiecare strat te provoacă. De aceea, noi propunem o poveste în care adevăratul neguțător este neguțătorul de suflete. El este cel care ne provoacă de fiecare dată, cel care ne vrea inima, ne vrea sufletul. Am plecat de la faptul că întotdeauna în spatele unui conflict nu sunt de fapt oamenii, ci este o altă forță mult mai puternică. Așa cum se spune și la slujbă: „fericiți făcătorii de pace, că ei fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Deci, făcătorii de tulburare, de război, fiii cui sunt? Noi de la asta am pornit.

Sabin Codreanu: În cadrul premierei, spectatorii au împărtășit faptul că au fost de-a dreptul fascinați de spectacol, s-au distrat și au plecat de aici, din acest spațiu de poveste, cu sufletele pline de bucurie. Ce a reprezentat întâlnirea cu Shakespeare pentru dumneavoastră, în calitate de regizor?

Anca Sigartău: Suntem foarte fericiți pentru că de multe ori marea majoritate a publicului având intrarea liberă, adică nu știu dacă marea majoritate, dar avem foarte multe persoane care nu au mai fost la teatru niciodată și vin și se întâlnesc cu o poveste frumoasă, într-un decor de poveste cu costume elisabetane. Apropo, în legătură cu asta, neapărat trebuie să pomenesc numele Dorinei Plămădeală care a făcut adevărate opere de artă cu aceste costume. Faptul că oamenii își doresc să vină să revadă piesa, de exemplu avem copii, care vin și văd fiecare spectacol. Acesta este un lucru extraordinar pentru noi, să se dezvolte o pasiune, să înceapă să cunoască personajele.

Sabin Codreanu: Asta am remarcat și eu din părerile și interviurile pe care le-am cules în rândul publicului. Acest spectacol a făcut publicul să trăiască propria lor seară elisabetană. Prin această inițiativă nu doar că ați reușit să aduceți un spectacol nemaipomenit de frumos, ci pur și simplu ați reușit să schimbați ceva în sufletele multor oameni.

Anca Sigartău: Asta e cel mai important pentru noi. Ăsta este singurul lucru cu adevărat important, faptul că se duc acasă, adorm zâmbind, gândindu-se „Doamne, ce frumos a fost!” și așteaptă următorul spectacol. Pentru mine, asta este extraordinar. Ce îți poți dori mai mult?

Sabin Codreanu: Cum au decurs repetițiile până ați ajuns să realizați această capodoperă?

Anca Sigartău: Întotdeauna repetițiile sunt foarte intense pentru că pornim dintr-un punct și ajungem să se nască un copil. Noi așa spunem, că personajele interpretate de fiecare sunt copiii noștri, iar spectacolul acesta e copilul meu. Sigur că este fascinant să vezi dacă va fi un copil reușit, iar de asta îți dai seama doar din întâlnirea cu publicul.

Există atâta bucurie pentru noi când jucăm acest spectacol, deci nu ai cum să nu te molipsești, sunt absolut molipsitori. Absolut toată distribuția este extraordinară pentru mine din punct de vedere al energiei și al bucuriei de joc. Aș vrea să mă întâlnesc și în teatrele de stat cu această energie și cu acest tip de bucurie.

Tudor Morgovan – actor

Sabin Codreanu: Spectacolul „Neguțătorul din Veneția” s-a bucurat de un succes extraordinar — zeci de comentarii entuziaste pe rețelele sociale și reacții calde din partea publicului. Cum a fost pentru tine, ca actor, să faci parte din această montare?

Tudor Morgovan: Pentru mine, personal, a fost ca și cum mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Încă de la prima lectură, Anca Sigartău a reușit să evidențieze esența spectacolului — acel „de ce” profund din spatele conflictelor dintre oameni. Asta am vrut să evidențiem și a fost un proiect foarte apropiat sufletului meu. Munca la acest spectacol a fost absolut superbă, au fost unele momente în care repetam până la 1-2 dimineața. Veneam la repetiții din drag, din iubire. Cred că s-a văzut acest lucru și a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut într-un astfel de proiect.

Sabin Codreanu: Știu că repetițiile au fost intense. Cum a decurs munca din spatele a ceea ce am văzut noi pe scenă în seara aceasta?

Tudor Morgovan: A fost o perioadă absolut superbă. Ce aș vrea să menționez este că Anca Sigartău a reușit ceva extrem de important: să aleagă o distribuție extraordinară. E importantă o distribuție bună, iar dacă ai o distribuție bună, mi se pare că totul se va desfășura cu ușurință. Mi se pare că a ales niște oameni frumoși, am fost o echipă de actori care au lucrat împreună, au transpirat împreună, au mâncat împreună, s-au ajutat unii pe alții, s-au susținut unii pe alții. Până la urmă, aș îndrăzni să spun acest lucru: am fost oameni unul cu altul, parteneri de scenă, și ne-am iubit noi între noi — toate acestea au evidențiat esența acestui spectacol.

Sabin Codreanu: Şi publicul v-a iubit în seara asta, au râs împreună cu voi, s-au bucurat de fiecare clipă, de fiecare moment şi se vedea ca acesta este un spectacol pe care ar vrea sa îl revadă de fiecare dată când au ocazia. Cum ați perceput voi relația cu publicul?

Tudor Morgovan: A fost minunat. Nu am mai jucat de mult în aer liber, iar oricum spațiul de aici, de la Palatele Brâncovenești, este cu totul special. Când pășești aici, pășești deja într-o poveste. Atmosfera, cadrul, energia locului — toate ne-au obligat, în cel mai bun sens, să dăm și mai mult. Cred că exact asta s-a întâmplat în seara asta. Sunt foarte mulțumit de rezultatele noastre și de colegii mei. Mie mi-a plăcut fiecare secundă. Eram toți concentrați pe fiecare intrare, ne țineam pumnii unii altora. A fost ceva cu totul special, un tip de energie pe care nu am mai trăit-o la acest nivel până acum.

Author

Noutăți săptămânale din lumea artelor. Abonează-te!

Fii la curent cu cele mai interesante știri și evenimente culturale, direct în inbox.

Prin înscriere, sunteți de acord cu politica noastră de confidențialitate.

Tag-uri

Citatul săptămânii

Urmărește-ne pe rețelele sociale

Categorii

Translate »