Cristina Tudorache este balerină, cu un parcurs început din pasiune și curiozitate. În acest interviu vorbește despre disciplina baletului, emoția scenei, debutul la Opera Națională București și legătura specială cu spectacole precum „Lacul lebedelor” și „Carmen”.
Cum a început, pentru tine, parcursul în lumea baletului și când ai simțit că nu mai este doar un hobby, ci drumul pe care vrei să îl urmezi?
Parcursul meu în lumea baletului a început de foarte devreme, la 9 ani, din pasiune și curiozitate. La început era pur și simplu ceva ce mă făcea fericită, însă, pe măsură ce au trecut anii, am realizat că baletul nu mai este doar un hobby, ci locul în care mă regăsesc complet. Cred că momentul în care am simțit cu adevărat asta a fost atunci când am început să fac sacrificii pentru dans fără să le simt ca pe niște sacrificii.
Ai studiat și la Berlin, și la „Floria Capsali”. Ce a adus diferit fiecare dintre aceste lumi în formarea ta ca balerină?
Studiile de la Berlin și cele de la „Floria Capsali” m-au format în moduri diferite. La Berlin am descoperit o disciplină foarte riguroasă și o perspectivă internațională asupra dansului, iar la „Floria Capsali” am simțit foarte mult partea artistică și emoțională a baletului. Împreună, aceste experiențe m-au ajutat să cresc atât tehnic, cât și artistic.
Ce te emoționează cel mai mult înainte să intri pe scenă: muzica, concentrarea, energia colegilor sau întâlnirea cu publicul?
Înainte să intru pe scenă, cred că mă emoționează cel mai mult întâlnirea cu publicul. Există acel moment dinaintea ridicării cortinei în care simți energia sălii și realizezi că urmează să transmiți o poveste prin dans. Emoțiile sunt mereu acolo, dar cred că ele fac parte din frumusețea scenei.
Există un spectacol sau un moment coregrafic de care te simți legată în mod special? Ce anume îl face atât de important pentru tine?
Un spectacol de care mă simt foarte legată este Lacul lebedelor. Este un balet extrem de sensibil și elegant, iar fiecare apariție pe scenă are o încărcătură aparte. Cred că ceea ce îl face atât de special pentru mine este combinația dintre fragilitate, forță și emoția pe care o transmite publicului.
În Lacul lebedelor, unde totul cere rigoare și unitate, cum trăiești tu frumusețea acestui tip de dans, în care precizia colectivă devine parte din emoție?
În Lacul lebedelor, frumusețea vine tocmai din unitatea dintre balerine. Totul trebuie să fie perfect sincronizat, iar atunci când reușești să fii complet conectată cu colegii tăi, se creează o energie foarte specială pe scenă. Publicul vede eleganța și armonia, însă în spatele lor există foarte multă muncă și atenție la detalii.
Ai spus despre Carmen că a fost primul tău spectacol ca balerină profesionistă la Opera Națională București. Cum ai trăit acel moment și cum s-a simțit debutul pe scena Operei Naționale?
Carmen a avut un loc foarte important pentru mine pentru că a fost primul meu spectacol ca balerină profesionistă la Opera Națională București. A fost un moment plin de emoții, dar și de recunoștință. Îmi amintesc că eram foarte concentrată, însă în același timp încercam să mă bucur de fiecare secundă pe scenă. Debutul la Operă a fost cu adevărat un vis devenit realitate.
Dacă ar fi să alegi un singur spectacol pe care să-l dansezi iar și iar, care ar fi acela?
Dacă ar fi să aleg un singur spectacol pe care să îl dansez iar și iar, probabil aș alege Lacul lebedelor. Este un spectacol care nu își pierde niciodată emoția și care te provoacă de fiecare dată să descoperi ceva nou, atât tehnic, cât și artistic.
