Pe 2 iunie, la Aula Magna a Politehnicii din București, publicul a avut ocazia să urmărească un spectacol construit din două producții realizate de Andra Coșeru: „Clara” și „Bunicii se fac din ce în ce mai mici”. Cele două momente au propus o întâlnire cu un univers coregrafic sensibil și profund, în care memoria, fragilitatea și relația dintre generații au fost aduse în prim-plan prin limbajul dansului contemporan.
Prima parte, „Clara”, a construit un spațiu poetic aflat între tradiție și prezent, în care drumul de la copilărie la maturitate a fost urmărit prin parcursul a patru surori. În centrul acestui univers s-a aflat Clara, prezență maternă și reper al transformării, într-o construcție scenică în care gesturile simple și ritualice au căpătat greutate și sens. Apa, prezentă ca element simbolic, a devenit martor al jocului, al durerii și al schimbării. Totul a fost construit într-o atmosferă în care inocența, fragilitatea și maturizarea s-au întâlnit într-un echilibru emoțional fin.
În cea de-a doua parte, „Bunicii se fac din ce în ce mai mici”, accentul s-a mutat spre legăturile dintre generații și spre felul în care iubirea, memoria și fragilitatea se transmit dincolo de timp. Spectacolul a propus o reflecție asupra relațiilor care ne formează și asupra acelor emoții care nu ne aparțin doar nouă, ci vin și din poveștile celor de dinaintea noastră. În această construcție, copilul și adultul au coexistat într-o realitate interioară în care vulnerabilitatea, tandrețea și neputința au căpătat expresie scenică.
„Bunicii se fac din ce în ce mai mici” s-a remarcat prin capacitatea de a transforma teme foarte personale într-o experiență scenică accesibilă și profundă. Întrebările despre felul în care iubim, despre ceea ce moștenim emoțional și despre urmele lăsate de cei care ne-au precedat au fost integrate într-un discurs coregrafic sensibil, în care mișcarea a funcționat ca formă de rememorare și apropiere.
Prin reprezentația din 2 iunie, UNATC a adus în fața publicului un program care a arătat încă o dată forța dansului contemporan de a vorbi despre lucruri ce ar fi greu de exprimat în cuvinte.
Interviu cu Andra Coșeru:
Andra Coșeru – coregrafă
Sabin Codreanu: Știm că acest spectacol aduce de fiecare dată multă emoție în fața publicului. Cum a fost pentru tine procesul de realizare a acestui spectacol și de unde a pornit ideea?
Andra Coșeru: Mulțumim pentru invitație. A fost o experiență foarte interesantă, dar și foarte grea. Foarte frumoasă, însă provocatoare în același timp.
M-am inspirat puțin din tradiția românească, dar nu am vrut să rămân strict în zona aceasta, să ajungem să dansăm hore sau ceva foarte literal. Mi-am dorit să aduc tradiția într-o zonă mai actuală, să o privesc din perspectiva prezentului.
Am vrut să creez o paralelă între tradiție, reprezentată de personajul Clara, și contemporaneitate, pe care am construit-o prin personajul surorii mai mici. Prin ea am vrut să vorbesc despre felul în care generațiile mai tinere nu își doresc neapărat să respecte normele impuse de tradiție. Cam despre asta este vorba.
Punctul de plecare a fost poezia „Fântâna” de Marin Sorescu, însă spectacolul s-a schimbat foarte mult față de ideea inițială. Primele imagini au pornit de la ideea de șezătoare, dar, în proces, acestea s-au transformat în spălatul iei și în ideea de purificare. În mare parte, m-am inspirat din tradiția românească și din poezie. Acesta a fost punctul de plecare al spectacolului.
Sabin Codreanu: Unul dintre momentele care au atras atenția a fost cel în care dansatoarele își spală părul, iar apoi apa devine parte din mișcare și din coregrafie. Este un element mai rar întâlnit în spectacolele de dans. Cum a luat naștere acest concept?
Andra Coșeru: Inițial, am pornit de la ideea de șezătoare, dar am dus-o într-o altă direcție. Am transpus-o în imaginea aceasta a mamei care ne pune baticul pe cap. Am simțit nevoia să lucrez cu apa, pentru că apa este foarte importantă în tradiția românească. Ea semnifică puritate, claritate, limpezime, iar de aici cred că a venit și numele Clara.
Am pornit mult de la apă, de la tradiție, de la ideea de clar și limpede. A fost foarte interesant să lucrăm cu apa, dar și foarte provocator.
Mi-a plăcut mult și felul în care am putut să ne jucăm cu sunetul live. La un moment dat, nu am avut muzică timp de câteva minute și s-au auzit doar stropii de apă din lighean, apa pe piele, mișcarea părului dintr-o parte în alta și stropii care săreau. A fost o experiență foarte interesantă. Când m-am gândit la apă, am pornit în primul rând de la ideea de puritate.
Sabin Codreanu: Pe lângă faptul că ai creat spectacolul, ai făcut parte și din distribuție. Cum este să dansezi într-un spectacol pe care tu însăți l-ai construit coregrafic?
Andra Coșeru: Este o experiență care aduce o anumită satisfacție. Poate ar trebui să aducă o satisfacție foarte mare, dar, în același timp, ești foarte subiectiv în tot ce vezi. Mereu apare gândul: „Acolo poate mergea altceva” sau „Acolo parcă nu au întins genunchiul exact cum îmi imaginam eu”.
Chiar dacă spectacolul este finalizat, am mereu impresia că mai apare o idee, și încă una, și încă una. Mi se pare greu să fii în propriul tău proces, în propriul tău spectacol. Ai senzația că, fiind în interior, poți controla lucrurile, dar nu este chiar așa.
În schimb, am avut alături interprete foarte profesioniste. Ele au fost un sprijin foarte mare pentru mine, m-au ajutat enorm și au adus un plus important spectacolului.
Interviu cu Alexandra Coman: „Clara ne-a lăsat în copilărie puțin, să ne mai jucăm în apă și să râdem, să fim cu surorile noastre”
Alexandra Coman – dansatoare
Sabin Codreanu: Aș vrea să ne povestești și tu puțin despre experiența ta. Cum a fost pentru tine să dansezi în fața publicului din Aula Magna, știind că în sală se află studenți și profesori? Ce ai simțit când ai fost pe scenă în fața lor?
Alexandra Coman: M-am simțit foarte bine. Sala e imensă. Aveam senzația că e goală, dar în același timp plină, pentru că n-am mai dansat pe o scenă atât de mare. Cel puțin, acest spectacol a fost prima oară când l-am dansat pe o scenă atât de mare, cu un public atât de numeros, dar a fost foarte plăcut.
Și ca proces, în interior, a fost mult de muncă. Am simțit că ne-am coagulat și mai bine prin prisma spectacolului, prin prisma procesului în sine, pentru că toată lumea vine cu idei și cu contribuții și facem așa, ca o mică familie.
Cumva, conceptul Andrei a fost destul de la îndemână pentru noi, pentru că e vorba despre copilărie și noi încă mai copilărim. Ne-a fost destul de ușor să intrăm în personaj, să venim cu idei. A fost foarte plăcut! Adică, m-am bucurat de proces, pentru că sunt mai rare, iar în ziua de astăzi spectacolele de dans contemporan tind să se ducă spre cât mai modern.
Cumva, spectacolul Clara a mers mai mult pe tradiție, dar și pe contemporaneitate. Și, totuși, ne-a lăsat în copilărie puțin, să ne mai jucăm în apă și să râdem, să fim cu surorile noastre.
Sabin Codreanu: Ai menționat apa, iar acest element este, de obicei, o provocare pe scenă, mai ales în dans, unde orice suprafață alunecoasă poate schimba complet felul în care corpul se mișcă. Cum a fost pentru tine să dansezi având apă pe scenă?
Alexandra Coman: A fost o provocare. Întotdeauna e o provocare când dansăm spectacolul acesta, pentru că îl dansăm pe scene diferite și fiecare scenă reacționează diferit la apă., cât și corpul, pielea… adică e foarte greu să controlezi și muscular, și să nu se vadă nici în corp, dar nici facial că aluneci sau se întâmplă ceva.
Dar a fost foarte provocator ca proces. E bine să încercăm chestii noi și a fost un challenge pentru noi toate, dar a fost plăcut. Ne-a scos din zona de confort.
Dana Silco
Dana Silco – dansatoare
Dana Silco: Mi-a plăcut și m-am simțit bine, mai ales având în vedere că a fost o scenă atât de mare. Personajul a fost unul ușor provocator, pentru că trece prin mai multe stări și situații.
Cred că nu trebuie neapărat să vorbești ca să transmiți ceva. Poți face asta și prin dans, iar mesajul poate ajunge mai departe. Personajul meu este o fetiță ușor răzgâiată, căreia nu-i convin anumite lucruri, dar care, într-un final, ajunge să se supună regulilor.
